Restaurantul Bibi, Vama Veche

postat de păzea.ro 8 08 2006

Să încep eu, că aşa e frumos, nu? 🙂 Primul post o să fie şi cel de la care a plecat toată ideea cu păzea.ro.

Am fost de 1 mai la mare la Vama Veche împreună cu prietena. Am stat însă mai mult decât majoritatea turiştilor şi ne-am trezit că pe 2 mai nu prea mai aveam unde să mâncăm, cu vreo 2 excepţii. Una dintre ele era Bibi, local unde hotărâsem demult să nu mai mergem (preţuri mari, mâncare aşa şi-aşa..). În fine, n-am prea avut încotro şi am mâncat la Bibi. Mâncarea a fost bună, dar au urmat câteva zile de greţuri, dureri de burtă, diaree, febra (am avut şi 40 de grade dacă ţin bine minte…), pe scurt: toxinfecţie alimentară, salmonella, ceva de genul.
Mi-a venit greu să cred că de la faimosul restaurant Bibi a fost, dar:

– ne-am îmbolnăvit şi eu şi prietena

– s-au mai îmbolnăvit şi toţi oamenii cu care am vorbit ulterior şi mâncaseră acolo

– am mâncat toţi lucruri diferite: peşte, pui, tocăniţă, salate (ce naiba au putut să bage în salate, really now??)

– trei luni mai târziu, în plin sezon, început de august, 2 prieteni care au mâncat – da, aţi ghicit – la Bibi s-au simţit rău, greţuri, vărsături, etc.. q.e.d.

Sfatul meu – evitaţi pe cât posibil, n-aş mai mânca acolo nici să mă plătească.


Actions

Informations

19 responses to “Restaurantul Bibi, Vama Veche”

26 09 2006
silvia (10:29:28) :

YES! Stiam eu ca e ceva dubios! Si pe mine m-a mancat undeva sa mananc vara asta la Bibi si am tras ca pe patul de moarte dupa aia. Eu am mancat snitzel. Oricum, nicodata nu ma mai prind aia pe la ei, mai bine mananc alge sau nisip decat sa-mi mai fie asa de rau.

27 09 2006
zuza (00:10:24) :

bloody unbelievable, eram siguri ca o sa mai apara voci patite la povestea asta ;))

5 12 2006
kmi (22:54:57) :

acu doua veri unui amic din gasca i-a fost servita la bibi o omleta PAROASA 🙂
avea ditamai firul luuung si neeegru de par… f scarbos. aia a fost ultima experienta bibi in vama

8 04 2007
bOGDAN (17:07:14) :

acu, ori chiar ati avut ghinion, ori nu stiu ce sa cred…. Noi mancam numai la bibi de 7 ani, si nu numai noi ci si prietenii, colegii nostri. Chiar e cel mai sigur loc de mancat in vama. Si n-am avut niciodata nimic. A! la mare – dar peste tot- e problema cu apa – pentru cei sensibili… asta de cand eram mic… dar… daca nu bei apa de la chiuveta…. scapi…

6 05 2007
Gusterus (23:32:10) :

BAGAVAS **** ** ****** ****** DE BULANGII DE CE ZICETI CA VATI IMBOLNAVIT LA BIBI VATI IMBOLNAVIT CA MANCATI DIN GHENE BAGAVAS **** ** *** DE HANDICAPATI SARACI SI INFOMETATI ZICETI MAI BINE CA N-AVETI FATZA SAU BANI DE MANCAT ACOLO NU CA E MANCAREA PROASTA

Nota administratorului:

Alo, limbajul! In ciuda faptului ca acest comentariu merita sters datorita vulgaritatii lui, am decis sa-l lasam publicat, pentru ca din punctul nostru de vedere ridica un semn de intrebare cu privire la motivele pentru care un simplu client ar folosi un astfel de ton si de limbaj.

7 05 2007
catalinar (16:35:57) :

3. Epilog

S-a vorbit prea mult despre vama. Mult prea mult. Si nu i se potriveste. S-a ajuns chiar la polarizarea curentelor de opinie. Oricine aude de subiect se simte dator sa fie pe una din partile baricadei. Vama a devenit sursa de etchetare (pozitiva din pa…

10 05 2007
irvingrex (13:12:26) :

…simptomatic 🙂

acum vreo 3 ani am ajuns destul de tarziu in Vama, era si pe la inceputul lui iunie, Bibi era singurul deschis in zona. eram 3, foame maxima, comandam ce gasim (eu, o salata mare cu de toate), dupa vreo ora vine mancarea, la mine toppingul pe salata era una bucata proteina cat toate zilele sub forma de musca moarta, dar mare s-o tai cu cutitul… dat musca la o parte, ascuns sub farfurie ca sa nu moara comesenii, reclamat la final.

16 05 2007
ana (15:11:59) :

In fiecare an ne oprim pe la 2 mai, inclusiv la Restaurantul Bibi. Se intampla uneori sa astepti prea mult, dar n-am avut niciodata probleme cu mancarea. Atmosfera e placuta, mancarea e gustoasa si vom trece in continuare pe acolo.

8 07 2007
mihaela (13:40:08) :

mie mi se pare ca povestioara cu cei care s au imbolnavit e inventata cu o reala rea intentie . ca si comentariul cu BAGAVAS…SI…ETC pare ‘adaugat’…
si noi am mancat frecvent la bibi,uneori am asteptat mai mult,alteori timpul de asteptare a fost ok,uneori am dat de ospatari mai pregatiti sau mai putin pregatiti,dar mancarea a fost super buna iar personalul ca nota generala binevoitor.si noi vom merge in continuare fara emotii. ciao.

8 07 2007
păzea.ro (19:46:05) :

Draga mihaela, cine vrea sa ia in seama avertismentul pe care l-am lansat – bine. Cine nu – treaba lor. Toxinfectia pe care am facut-o cand am mancat acolo a dus la aparitia site-ului acesta, cu scopul de a-i preveni pe altii. Poate tu ai avut noroc – bucura-te si pofta buna in continuare! ciao.

9 07 2007
mihaela1 (11:09:16) :

Sint de acord cu tiza mea, mihaela. Treaba asta chiar arata de la o posta a facatura (mai ales pseudomesajul cu BAGAVAS + nota administratorului, asa, ca sa fie mai clar in caz ca nu v-ati prins… adica, vezi doamne, s-a infuriat patronul mirlan si a scris si el dupa cum ii este firea si naravul). Da, asa e, s-a scris mult despre vama, ai dreptate, catalinar, iar interesele sint destul de mari pentru a “justifica” efortul de a crea un site pentru a-i praji pe cei “din tabara adversa”, daca e adevarat ca bibi sta la originea acestui site – am spus bine, bibi, nu vreo toxiinfectie facuta acolo (dati-mi voie sa cred ca daca cineva a facut efortul de a crea un site in urma acestei experiente, n-ar fi ezitat sa reclame atunci, pe loc, daca asa ceva chiar s-ar fi intimplat). In fine, da, si eu maninc la bibi in fiecare an si, in afara de timpul pe care il astept uneori ca sa-mi fie adusa mincarea comandata, n-am ce reprosa restaurantului – mincarea e excelenta, atmosfera la fel, altfel nici n-as mai reveni acolo… si nu, nu cred ca sint doar norocoasa.

9 07 2007
mtX (23:06:51) :

din pacate, romanul vede o conspiratie peste tot. din cate stiu, toxiinfectia nu se face pe loc ca sa poti sa reclami pe loc asa ceva. ma rog, cum zicea si larry flynt, “opinions…” (everybody’s got one)

10 07 2007
Corina (15:35:50) :

Merg de ani de zile la Vama Veche si mananc si la Bibi. Nu mi s-a intamplat nimic, nici mie, nici copilului si nimeni din cei pe care i-am intalnit ulterior si mancasera acolo nu s-a plans de toxiinfectii alimentare, salmonele si alte chestii d’astea.
Dar va recomand sa mancati cumpatat, cecurile celor care platesc pentru compromiterea altora pot fi indigeste!

10 07 2007
păzea.ro (19:12:55) :

Inteleg ca indigestia ta, Corina, nu e de la mancarea, ci de la cecurile celor de la Bibi? 😉 Si mie mi se cam face greata daca ma gandesc ca un post scris acum 1 an are “brusc” parte de o revigorare si de comentarii proaspete care sa-l contrazica… dar probabil ca sunt eu carcotas 😉

In alta ordine de idei, postul a fost scris ca o experienta neplacuta petrecuta mie, prietenei, si unui numar de alti prieteni, in perioade diferite. Dupa cum au confirmat si comentariile (comentariile din perioada respectiva, nu comentariile aparute subit si dubios la un an dupa), nu am fost singurii care au patit-o. Pofta buna in continuare voua celor cu stomacul de fier, si incercati sa ascultati si parerea altora…

In spiritul dictonului “don’t feed the troll”, e ultimul raspuns pe care il mai dau aici – polemica nu-si are rostul.

12 07 2007
irn (13:24:04) :

cred se fac auziti apartinatorii 🙂 de frica sa nu li se intample ce se intampla prin diverse tabere la ora actuala. nu va fie frica, doar spalati-va pe maini dupa ce mergeti la toaleta :))

2 09 2007
tud (09:30:44) :

Eu am mancat de multe ori la Bibi si nu am avut probleme de genul toxinfectii alimentare & friends. Chestiile de genul stat prea mult dupa mancare sau incurcat comanda le-am patit destul de des. Mi s-a mai intamplat chiar si ca portiile din acelasi fel de mancare sa difere exagerat din punct de vedere al cantitatii. Am comandat acelasi fel de mancare ca si prietenul cu care eram la masa si portia mea era cam jumatate din portia lui, iar cand i-am semnalat chelnerului mi-a spus ca nu e problema lui si sa merg sa vb cu bucatarul.

Insa acestea sunt mizilicuri fata de ce am patit acum vreo 3 ani. Era ora 3-4 dimineata si ma indreptam dinspre mare inspre clatitarie. Cand ajung la vreo 30-40 de m de Bibi aud cum urla manele de la parterul restaurantului si observ vreo 10 persoane care dansau pe mese si spargeau pahare de podea. Era tare cum barmanul continua sa-i aprovizioneze cu pahare (ceva geniu si asta). Am ramas uimit mai ales ca acolo erau numai concerte de jazz, blues, iar Bibi tot scria articole in Academia Catavencu in care se dadea mare intelectual. Avand camera de filmat la mine am zis sa nu ratez momentul si sa le fac videoclip la baieti. Am inregistrat vreo 20-30 de secunde si mi-am continuat drumul inspre clatite. Ajuns in fata la Bibi au sarit pe mine toti cei care se distrau la parter si au inceput sa ma ameninte ca imi arunca aparatul de filmat in mare si faze d-astea. De abia am scapat nebatut dupa vreo 10 minute de discutii filosofice cu acest lot de olimpici nationali la matematica.

In concluzie, mancarea e ultimul lucru la care ma gandesc cand trec pe langa Bibi.

26 01 2008
ce?zara (20:21:37) :

doar ca o simpla remarca la comentariul tau ,tud , deci , in concluzie si prin urmare: ai mancat de multe ori la bibi si nu ai avut proble de genu toxiinfecti alimentara si prieteni…= nu ai avut probleme de genu toxiinfectii alimentare
nu ai avut probleme de genu prieteni
sageata-rezulta: prietenii, toxiinfectii=probleme ..si asfel de probleme nu sunt cauzate de mancarea de la bibi rezulta oamenii care mananca la bibi sunt antisociali
am inteles ce ai vrut sa spui te refereai la prietenii toxiinfectilor :telenovela salome..sarmonela

in legatura cu problema in cauza ..eu nu cred!nu cred ,domle`!! adica cred ca ai facut toxiinfectie da nu cred ca mancarea de la bibi e vinovata!
n`am mancat nici1data la bibi..eu mananc la soni(vai ce pofta `mi!!ce`mi place acoloo )..dar cred ca o sa incerc sa vad si cum e papa la bibi……am mancat si in alte “restaurante” din vama..mancarea era la gust ingrozitoare sua in cazul fericit fara gust ..locu arata cum arata..si nu mi s`a facut rau..nu cred ca la bibi e mai proasta mancarea!
pazea, inafara blogului ce ati mai facut? in sensu :ati fost la protectia consumatorului…adica sa investgheze cineva situatia..nu ca am mancat un suberec uleios si scarbos dar stiu sigur ca de la bibi am facut toxiindectie..
sau chiar sa le scrieti baietilor foarte open minded de la academia catavencu` sau macar celui care chiar scrie despere 1 mai din vama ?
presupun ca nu!….

28 01 2008
păzea.ro (22:18:59) :

Nu am mai facut altceva cezara, in primul rand pentru ca nu am incredere in OPC. Probabil ar fi “constatat” ca nu e nimic in neregula, si chiar daca i-ar fi dat vreo amenda sunt convins ca n-ar fi schimbat cu nimic situatia. Am scris pe blog despre Bibi ca sa ii avertizez si pe alti potentiali clienti – ceea ce cred ca e mult mai important decat o reclamatie la OPC. Iar despre relatia dintre Catavencu si Bibi prefer sa nu comentez 😉 De altfel nici nu stiu daca exista pe atunci rubrica despre vama – ai observat ca postul are deja un an jumate, nu? 🙂

18 04 2008
petya (20:53:06) :

incercati la Black Sea in 2 Mai,nu o sa aveti probleme,eu zic ca o sa fitzi f. multumitzi