Mythos – str. Costache Negri

postat de radu 1 07 2008

Mythos este un restaurant grecesc stricat de romani in stilul caracteristic. Mancarea e buna dar servirea e deplorabila. Restaurantul este intr-o vila mai veche pe strada Costache Negri, in spatele la Arenele BNR. In curte mai au 3-4 mese, ferite cat de cat de cimentul din aer datorat refacerii strazii. In fine, cum arata strada nu are relevanta, dar .. se potrivea atat de bine cu serviciile incat merita mentionat.

Am fost acolo intr-o vineri pe la ora 18. Nu mai era nimeni, asa ca beneficiam de toata atentia de care putea da dovada personalul. Am comandat un calamar umplut si niste creveti. Ospatarita a intrebat de paine. Nu mananc paine de fel, dar o pita cu ulei de masline si oregano inainte de masa … e altceva. Am avut grija sa intreb daca uleiul e de masline fiindca sunt patit. Dupa un timp a venit mancarea. Surpriza! calamarul nu avea garnitura. In pozele detaliate din meniu se vedea ca are garnitura de cartofi prajiti si ciuperci. Am intrebat unde e garnitura, normal. Mi s-a explicat ca nu am comandat-o. Am intrebat de ce nu mi s-a precizat ca nu corespunde cu meniul, de ce nu a intrebat de garnitura. Raspunsul … “ma scuzati”. Problema e ca in aceasta situatie, fara garnitura e un fel de masa neterminata, iar daca o comanzi mai stai inca jumate de ora. Deci nu ai solutie. Am intrebat totusi cand a fost pita, ca a venit mancarea si nu am vazut-o pe masa. Mi-a spus ca a uitat! Dupa care mi-a adus-o. Asta chiar m-a scos din sarite. Starterele nu se servesc … dupa masa! A venit alta ospatarita, chipurile mai scolita. Aceasta mi-a luat farfuria cat inca eram cu tacamul in mana. Am intrebat-o daca a mai servit undeva, daca stie despre pozitionarea tacamurilor si ce semnificatie are. Degeaba, nu aveai cu cine. Mi-a explicat ca vrea sa debaraseze ca sa fie mai mult loc pe masa.

Am intrebat-o chestii mai simple: unde e patronul si cum il cheama. Stia doar un nume (Vanghelis), nu avea o carte de vizita si nici un numar de telefon. In nici un chip nu se putea sa il sune. E plecat din tara. Normal ca nu stiau cand se intoarce. Asadar nu aveai cu cine sa vorbesti.

Ma intreb, patronul nu stie ce fac ele acolo sau nu realizeaza ca se discrediteaza si lasa si o pata asupra restaurantelor grecesti ? Le-am dat o carte de vizita sa ma sune. Credeti ca o sa i-o dea ? Intr-un fel l-oi intalni pana la urma ….