Măcar atât ar fi fost bine — O filă din categoria “Nu faceţi ca mine”

postat de mircea 16 12 2007
Adică puteţi liniştiţi să faceţi, da’ vă garantez o “distracţie” pe cinste.
Ce-ar trebui să faceţi/să nu faceţi? Simplu. Să presupunem că aveţi de trimis un colet urgent-urgent undeva în ţară. Să zicem în Bucureşti. Coletul e musai să ajungă a doua zi, care e vineri. Asta pentru că destinatarul părăseşte ţara şi nu mai revine în Românica decât prin 2008 cândva. Aşa, deci. Aveţi coletul, aveţi nevoia presantă de a-l trimite şi, în mintea voastră naivă, vă gândiţi să apelaţi la şi anume Cargus… Booon! Îi chemaţi, le încredinţaţi pachetul cu pricina, le plătiţi cât vă cer şi le cereţi asigurări că negreşit va ajunge a doua zi, vineri. Ei, oameni de treabă, vă dau aceste asigurări. Mai că nu vă mângâie condescendent pe creştet pentru o aşa întrebare banală. Ei sunt ăi mai buni, pe ei nu-i întrece nici vântul şi nici gândul. Auzind acestea, te simţi instantaneu în siguranţă. Bine că Poşta Română nu mai este singura opţiune pe piaţă, îţi spui şi răsufli uşurat.Te întorci la ale tale, îţi reintri în ritm. Aproape că şi uiţi de Cargus şi serviciile lor ultrarapide. Ziua de vineri trece monoton, aşa cum trebuie. Da’ vine apoi sâmbătă şi primeşti un telefon de la destinatarul pachetului. “N-a ajuns, dom’le!” zice cu un gust amar. Ţie ţi se uscă gâtul şi începe să-ţi vâjâie capul. “Nu se poate. Cum n-a ajuns?” “N-a ajuns şi basta!” “Bine, mulţumesc de înştiinţare. Să văd ce s-a întâmplat. Vă resun.” Şi iei numerele de telefon la rând ca să constaţi că a trecut cu vreo zece minute de ora la care în ograda Cargus nici iarba nu mai creşte. Toate telefoanele închise sau puse pe roboţei simpatici. Şi la Oradea, şi la Bucureşti. De nervi, intri pe site. Cauţi ce cauţi şi dai de-un formular de reclamaţii. Îl completezi cu toate cele şi dai send. Măcar atât, îţi spui. Până luni, când sigur o rezolvăm. Anunţi şi destinatarul de ultimele desfăşurări ale evenimentelor şi, fără glas amândoi, vă luaţi rămas bun cam pe şoptite.
Vine ziua de luni. Epopeea începe. “Alo, bună ziua, sunt Elodia [să zicem] de la Cargus Internaţional, cu ce vă pot ajuta?” Păi, ştiţi, joi am trimis colet, vineri un era, sâmbătă telefoane închise, alea-alea, trimis reclamaţie on-line, nimic întâmplat, stop. “Staţi să verific în sistem. Ce număr de transport aveţi?” Dictezi numărul. “Expediţia dv. nu se regăseşte în sistem.” Aoleo, îţi zici. “Păi, cum aşa? Am nota de transport în faţă. Din Oradea a plecat în bună regulă.” “Nu ştim, domnule, dar în banca noastră de date nu se regăseşte. Ne puteţi trimite şi nouă prin fax nota?” Absolut, v-o trimit, numa’ să se rezolve odată, că deja a trecut prea mult timp. Destinatarul de drept al coletului nu mai e în ţară.Şi trimţi faxul. Şi aştepţi vreo confirmare, ceva. Nu vine nimic până la prânz, când îţi spui: Hai să sun şi la cei din Oradea, poate ştiu ei ceva. “Alo, bună ziua, Elodia de la Cargus Internaţional Oradea, cu ce vă pot ajuta?” Păi, cu asta şi asta. V-am dat, n-a ajuns. Bucureşti — ioc în sistem, ioc în baza de date. “Aha, daţi-mi numărul dv. şi vă resun imediat ce aflu ceva.” Dai numărul şi te pui pe aşteptat. În 10-15 minute, ţâr-ţâr telefonul. “Alo, bună ziua, de la Cargus sunt. S-a găsit coletul dumneavoastră. Au uitat colegii din Bucureşti să-l înregistreze. Va fi livrat în cel mai scurt timp posibil.” Dacă ai fi credincios, ţi-ai face cruce. Nu eşti, aşa că te mulţumeşti cu un “Măcar atât, paştele ei de treabă.” Restul zilei de luni curge-n linişte şi pace…

Şi vine ziua de miercuri… Aţi ghicit, coletul nu şi-a atins nici acum ţinta. Ia telefonul, formează, dă iar de Elodia, dictează-i numărul de transport. “Da, e în sistem. Au fost ceva probleme cu băieţii de la Primiri.” “Aha, şi băieţii de la Livrări ce zic?” “Nu ştiu, din datele pe care le am reiese că pachetul se află încă la noi.” “Excelent, dar parcă altcineva figura ca destinatar. N-aţi vrea să-l duceţi unde trebuie, vă rog frumos?” “Sigur, va pleca în cel mai scurt timp. O zi bună!”

Şi ce bună e ziua de miercuri! Până la capăt. Ca şi aia de joi, aniversarea de-o săptămână de la trimiterea unui colet în ţară prin Cargus cel Breaz.

Vineri aduce un nou telefon de la destinatar. “N-a ajuns, dom’le. M-au sunat miercuri, le-am dat adresa completă, mai că nu le-am şi desenat cum se intră în clădire. M-au sunat de două ori. Dar n-a ajuns.” Îţi pui mâinile în cap şi-ţi vine să-i faci preş pe toţi cargusiştii lu’ peşte de pe duioasele meleaguri mioritice. OK, mai sun o dată la ei, zici. Şi suni. “Alo, bună ziua, sunt Elodia…” “Da, da, am priceput. Sunt din Oradea, am trimis joi, în data de 6 decembrie…” — toată litania. O ştii deja pe de rost. Numărul de transport ţi-e deja rugăciune. “Da, e ceva ciudat”, zice Elodia Cargusista. “Daţi-mi numărul dv. de telefon şi vă resun când aflu ceva concret.” “Dar bine, oameni buni, ce servicii prestaţi dumneavoastră? Coletul ăsta trebuia să ajungă exact acum o săptămână.” “Ne pare rău, domnule, dar vă resun în cel mai scurt timp posibil. La revedere.” Pac, a-nchis. Rămâi cu vorbele-n gură, ţi se preling pe bărbie ca balele.

Aştepţi ce aştepţi şi când tot nu primeşti vreun semn de la Elodia, te gândeşti la OPC. Îi suni frumos, le explici despre ce este vorba, le trimiţi o copie după nota de transport, ei te înregistrează şi promit să facă verificări. Măcar atât, îţi zici din nou. Măcar atât, în paştele mamii lor de escroci!

În seara aceleaşi zile primeşti un telefon de la destinatarul colectului. “E inadmisibil, domnule, ăştia chiar n-au nicio ruşine? M-au sunat de două ori să le dictez adresa completă şi nici acum n-au venit să aducă pachetul. Nu se poate aşa ceva. E de toată groaza. Trebuie făcut ceva!” Eşti în asentimentul lui, ba ţie ţi-au scăpat pe gură lucruri şi mai urât, da’ acum, după ce-a trecut deja de 9, la Cargus sigur nu-ţi mai răspunde nimeni. Pui furia deoparte, la dospit pentru a doua zi, cât mai devreme.

A doua zi e sâmbătă, 15 decembrie. Suni şi dai de Elodia. Care, cu o voce lipsită de absolut orice inflexiune, te anunţă că pachetul problemă s-a rătăcit undeva prin depozit. “Ştiţi, nu c-ar fi o scuză, dar în perioada aceasta avem multe comenzi, depozitul nostru este excedat.” “Bine, doamnă scumpă, da’ în depozitul ăla nu aveţi o ordine, o evidenţă anume pe zile, pe ore, pe mai ştiu eu ce?” “Ba da, dar, ştiţi, perioada sărbătorilor, comenzi multe, excedaţi…” Un turuit fără cap şi fără coadă, sacadat şi, culmea, chiar cu tonuri de ţâfnă. “Bine, doamnă, uitaţi cum facem. Când găsiţi coletul, îl trimiteţi fain-frumos înapoi spre Oradea şi treaba dv. cum vă descurcaţi apoi cu reprezentanţii OPC-ului.” Elodia cea impasibilă nu zice nimic, trec câteva secunde, apoi îşi ia la revedere de la tine şi închide. Rămâi iar cu balele cuvintelor de ocară la gură, da’-i mai bine aşa. Oricum nu rezolvai nimic.

Acum, tot ce-ţi rămâne de făcut e să alcătuieşti un nou colet, cu mai puţine lucruri în el (nu mai ai chiar tot ce ai trimis în primul), şi să te înfiinţezi luni la prima oră la DHL. Desigur, cu speranţa că trista epopee nu se va repeta.

Ei, să ridice mâna cine vrea să păţească ce-am păţit eu. Mă ofer ca persoană de legătură în relaţia cu Elodia, telefonista Cargus. Paştele mamii lor de escroci!



mizerii auto romanesti

postat de omdebine 30 10 2007

Un prieten a cumparat un OPEL Corsa prin credit auto de la unul dintre importatorii marcii, mai exact societatea ieseana Gold&Platin, cei cu reclama: “noi va aducem Corsa in numaidoua luni”, care s-a dovedit a fi doar publicitate. In ziua livrarii, insotit bineinteles, a fost sa-si ridice autoturismul contractat cu doua luni si jumatate inainte. A semnat cu dealer-ul actele, au mers impreuna sa i se prezinte masina, i s-au dat cheile si i s-a urat traditionalul “S-o stapaniti sanatos!” (asta daca automobilul ar fi fost al lui). In ziua cu pricina omul a avut parte de un eveniment neplacut: a facut accident. Impactul a fost frontal, masina avea 80 km/h, iar pasagerii din fata aveau centurile puse. Dupa cum stim, in acest caz airbag-urile trebuiau sa i se desfaca, lucru care nu s-a intamplat. De ce oare?!! Un raspuns greu de primit din partea dealer-ului. Dupa logica romaneasca, “ar trebui sa tamponam masina din nou sa vedem daca e ceva in neregula cu ele”, a spus reprezentantul importatorului Opel. Oare nu exista o metoda sa se afle daca intr-adevar a fost o problema cu airbag-urile?!!!? Pana aici, nimic grav, show-ul abia incepe.

La trei zile dupa accident, primeste un telefon prin care e anuntat sa restituie masina ca a avut loc o incurcatura la livrare si i s-a dat alta masina, mai exact automobilul primit nu avea seria de sasiu pentru care individul incheiase contractul si care fusese pus gaj la banca. Acum, firma, importator OPEL, marca de prestigiu, refuza sa ii livreze masina din contract si se joaca cu nervii omului ca poate, poate accepta masina lovita, fara a il mai despagubi pe om pentru cheltuielile pe care le-a suportat. Mai mult, cumparatorul s-a ales si cu un dosar penal pentru punerea in circulatie pe drumurile publice a unui autoturism cu numere false. Din vina celui care a livrat masina, omul are cheltuieli mult mai mari decat ar fi avut in cazul in care ar fi suferit un accident cu propria masina. Intreb specialistii: ce vina are el ca nu are cunostinte in domeniu, este la prima masina, familia nu a avut automobil, iar el nu a verificat seria de sasiu, pentru ca nimeni nu l-a informat ca trebuie sa faca asta? Trebuia sa ia un mecanic sau un inginer auto cu el? Ar fi si asta o solutie, insa nici macar politistii nu au verificat seria sasiului si au facut constatarile pe baza actelor pe care le avea soferul asupra lui. Ei au fost informati ulterior de catre sofer ca de fapt in accident a fost implicat un alt automobil.



Astral/UPC strikes back

postat de irn 11 10 2007

Ca sa lamurim ceva de la bun inceput: Nu sunt oaie, nu fac turma. Nu datorez nimic nici unei firme cu care am contract pentru un serviciu sau altul, cu exceptia facturilor pe care le onorez si in schimbul carora astept sa mi se furnizeze ceea ce mi se datoreaza in schimbul acestor facturi. Ecuatia e simpla, de 1:1. Do ut des, basically. Daca ma calci pe coada, te parasc la doamna invatatoare, sau, ma rog, la echivalentul comercial. Supervisor, director, protectia consumatorului, NASA, you name it si te asigur ca rezolv cumva problema.

Acestea fiind zise, revin la episodul Astral de ieri. Nu stiu care sunteti la curent cu oferta trambitata de companie cu privire la trecerea la televiziunea digitala. In fine, noi eram. Si cum nu aveam decat pachetul minim de cablu…



Pelicanul GSM service de rahat

postat de jaja 3 09 2007

Intr-o duminica, telefonul meu – sony ericsson k750 – are un accident nefericit terminat cu o meritata odihna in farfuria cu ciorba. Luni, telefonul este dus la service la Pelicanul GSM deoarece nu se mai incarca bateria desi telefonul arata ca incarca si soneria suna dubios. De acolo, dupa mistourile de rigoare suportate din partea personalului referitor la accidentul telefonului, primim asigurarea ca telefonul va fi gata pe seara. Asa ca seara ma prezint nerabdator sa-mi iau telefonul inapoi. Persoana care la primit ma informeaza ca telefonul a fost curatat, mufa de alimentare a fost curatata si ea (nu pricep ce treaba a avut cu mufa respectiva din moment ce telefonul zicea ca incarca) dar nu este gata deoarece nu are microfon pt modelul respectiv. Stupoare deoarece vorbisem fara nici o problema la telefon pana sa-l bag in service. dependent de telefon, inghit in sec si smulg o promisiune de la individ ca a doua zi, marti va fi gata. marti seara ma prezint la service ca un baiat ascultator cu banii pregatiti sa-mi recuperez telefonul. iar stupoare. individul respectiv nu era iar ceilalti habar n-aveau de existenta telefonului meu. tot ce scot de la ei este o recomandare sa vin ziua urmatoare, miercuri, pana in 17:30. zis si facut, miercuri la ora 17 ma prezint sa-mi iau telefonul. ce credeti? stupoare din nou. amicul iar ma ia la vrajit ca nu a primit microfon si sa-i las numarul de telefon ca ma suna el ziua urmatoare. ii las numarul de telefon si plec. joi cine credeti ca ma suna? oricine altcineva dar nu el. asa ca vineri ma prezint cu o falca in cer si una in pamant sa-mi iau telefonul indiferent de stare. n-a fost nevoie sa scot un cuvant, s-a prezentat singur cu telefonul, normal ca fara microfon. prima reactie care am avut-o cand am vazut telefonul a fost sa-l sparg in capul individului. ecranul cu o ditamai zgarietura, tastatura fixata prost adica apasam pe o tasta de intra toata tastatura in telefon si soclul sim-ului de parca o saptamana a ros un caine la el. am plecat de acolo fiert de draci si pe drum sa mai constat ca si capacul camerei foto nu a fost pus cum trebuie de nu mai pot sa fac o poza deoarece telefonul nu mai stie cand e deschis capacul.

in incheiere, sper sa vada cineva de la pelicanul gsm acest post si sa ma contacteze pentru o rezolvare amiabila a problemei



Nemaipomenitele servicii de la Jerry`s Pizza

postat de letytya 9 08 2007

Nu am obiceiu-ul sa fac asa ceva dar astia chiar au intrecut orice masura.In afara preturilor exagerat de mari pentru niste produse care pot fi gasite la orice terasa din provincie si personalul lasa de dorit in ceea ce priveste bunul simt,ce sa mai zic de profesionalism.As incepe cu o voce tipatoare care imi raspunde la telefon si urla cat o tin puterile in timp ce eu incercam sa ii explic ca nu am mai comandat si incercam sa ii dau adresa completa.Din pacate a uitat-o pe drum dar a avut grija domnu de la livrari sa-mi dea un bip,sa-l sun tot eu cand nu a stiut unde sa ajunga.Ma duc sa rezolv problema si sa imi iau pizza de la un domn cam bronzat si care cand am vrut sa ii las bacsis a inceput sa comenteze ca cica ce ii las lui atata si mi-a dat banii inapoi.Deci mai bine nu decat asa,ca va piere pofta de mancare si sunt si alte locuri de unde se poate comanda!!!!



terasa sau-ce-o-fi din cismigiu

postat de irn 12 07 2007

Da, vorbesc de magaoaia proletara cu pretentii de carciuma de fite italieneasca, intinsa pe o bucata buna din malurile lacului cismigiu. As fi ignorat-o total daca nu as fi avut de trei ri probleme cu ea, dar cum “alle gute Dinge sind drei”, si “gute” citindu-se aici “schlechte”, voi urla acum din toti rarunchii: pazea!

Umilirea numarul 1: grup de aproximativ 15 persoane, anul trecut in toamna, compus din profesori romani si germani, vroiam sa sarbatorim local, fiind in zona parcului si neavand timp mult la dispozitie, incheierea unei scoli de toamna. Vedem terasa mare, goala cu exceptia a vreo doua mese ocupate de chelneri plictisiti (am banuit ca era din cauza ca era o ora destul de aiurea, lume putina in parc), ma duc la unul dintre ei si il rog sa ne amenajeze o masa de 15 persoane. “A, pai nu se poate”. Cum adica? Lipiti niste mese. “Pai nu avem voie”. Sunteti cu capul? Cum sa nu se poata? Va facem consumatie, nu o favoare. Sa vina seful de sala. Reluctantly, chelnerul se face ca il cauta, pana la urma apare un domn bronzat care ne spune ca nu poate lipi mesele din restaurant, ca nu e voie (?!?), dar ca ne va organiza o masa in zona “terasei” (adica in boscheti). Zis si facut. Am mancat niste mizerii cu pretentii de salata la umbra casutei WC-ului (apropo, cu plata!), jurandu-mi ca nu mai trec pe acolo in veci.

Teapa numarul 2: Baut in total cu o prietena doua sucuri si o cafea, total 16 lei. Dau chelnerului hartie de 50 de lei, ii spun sa-mi dea rest DE LA doua sute, imi aduce restul in hartii mici (inclusiv de 1 leu), ii numar dupa ce ies din restaurant, constat ca imi daduse mai putin cu 10 lei. Bacsis 100%, spaga lui, teapa mea ca am bun simt si ma simt prost sa ma intorc sa ma cert cu el.

Umilirea numarul 3, de data recenta: iesim acum cateva zile cu niste prieteni in parc si ni se face pofta de o inghetata, de data asta terasa semi-ocupata (deh, weekend, seara), gasim o masa de patru persoane pe langa bar si…asteptam. Si asteptam again. La un moment dat (semnalele de alarma devenind din ce in ce mai acute), unul dintre noi reuseste sa prinda de sort pe unul dintre chelneri, care iritat, ne intreaba ce vrem (!!!) – well, niste meniuri ar fi bune, for starters. Mai trec niste minute bune si le primim. Alegem fiecare cate ceva si…asteptam din nou. In conditiile in care stateam fix in gura barului, ne gandeam ca vom avea vreo sansa sa oprim vreun chelner. Iata ca nu: trece vreun sfert de ora, acelasi nesimtit fudul care ne aruncase meniurile ajunge langa noi, scoate carnetelul, si incepe una dintre fetele noastre sa ii dicteze: pai eu un banana split…chelnerul, de colo “stop!”. WTF? Din seria “nu serviti si dvs. mai intai o
fripturica, un platouas”, zice: “pai n-aveti voie sa comandati doar inghetata”. You must be kidding me. Cum adica.
“Regulile casei”. Cum asa. Nu apare nimic in meniu, nu scrie nicaieri. “Pai sunt de la sine
intelese”. Esti dus cu pluta? Daca iti cer un pahar cu apa trebuie sa-mi aduci. “NU”. Ok, iar: cheama seful de sala. Si dus a fost. Nici un sef de sala, nimic.
In drum spre iesire, bufnind si traznind, identificam acelasi (sau poate o fi fost altul)
bronzat, reclamam, ala, spasit, spune ceva similar, care rima cu “daca nu serviti de la
antreuri pana la digestive ma bate sefu'”

Si noi idioti, dar mai idioti ca ii lasam sa existe. HUO!



Meridian Vest Bucuresti – o firma de gainari

postat de rinrin 5 07 2007
Mi-as dori ca titlul sa nu fie atat de dur, dar din pacate prezinta o realitate concreta, gainarii fiind cei care fura maruntisuri… Angajatii de la service-ul Meridian Vest Bucuresti fura piese fara nici o jena din masinile pe care le repara, bazandu-se pe lipsa de cunostinte tehnice a clientilor.
Problemele au inceput acum doua luni cand am avut un accident mai grav si masina a fost lovita in fata. Primul semnal de alarma a fost cand cei de la asigurari mi-au recomandat sa nu duc masina la Meridian deoarece incarca la reconstatare – masina era lovita frontal, capota era blocata fiind necesara reconstatarea. Deci deja asiguratorii stiu. Din nefericire nu i-am ascultat si am dus masina la Meridian Vest, de unde am si cumparat-o si cu care firma noastra are contract de service. Reparatia a durat mai mult de o luna deoare domnul responabil a binevoit sa adauge la reconstatare niste piese pe care cei de la asigurari nu le-au acceptat. Bineinteles ca eu nu am fost anuntat de asta – pur si simplu nu mi se dadeau detalii de la service sau nu eram sunat inapoi, dupa cum mi se promitea. In cele din urma am sunat la compania de asigurari care mi-a explicat unde s-au blocat lucrurile. Intr-un tarziu, jos palaria fata de Allianz, la insistentele mele au fost de acord sa plateasca pentru a-mi putea lua masina.
Urmatorul semn de intrebare a aparut cand am ridicat masina… reparatia a fost facuta cam de mantuiala (masina nu a fost indreptata cum trebuie). Dar cel mai enervant a fost ca toata masina era vraiste – din portbagaj erau smulse cricul, coarba, antifurtul de la roti era aruncat sub scaun in masina… parca trecusera vandalii cautand ce sa mai fure.
Totul a culminat cand ieri am dus masina la revizie si unul dintre angajati imi explica faptul ca lipseste cutia ce tine cablurile si sigurantele de langa baterie. Masina este condusa numai de mine si toate reparatiile s-au facut exclusiv la Meridian Vest. Am cerut sa mi se explice cum putea sa dispara si am dorit sa fac o reclamatie. Dupa mai bine de o ora in care am fost plimbat dintr-o parte in alta si toata lumea arunca vina pe altul (oamenii razand complice cand ma intrebau daca masina a fost la reparat si eu le spuneam ca da) unul dintre angajati imi spune sa nu-mi fac griji, ca rezolvam. Dar nu chiar acum… intr-o saptamana asa. Adica lasa ca furam de la altul.
Nu am acceptat si am mers la director (nu stiu care, ca nu s-a prezentat). Acesta efectiv si-a batut joc de mine, nefiind catusi de putin interesat in rezolvarea problemei – m-a acuzat ca mi-am furat singur cutia. Cand i-am spus ca nu ridic masina cu piese lipsa, insolent mi-a spus ca foarte bine – s-o las si sa plec pe jos si ca parcarea masinii costa 500.000/zi.
Stiu ca acea piesa este ieftina – nu e vorba de bani si nu sunt un procesoman. Este o problema de orgoliu insa: nu pot accepta senin sa fiu furat in fata si sa fiu tratat cu maxima nesimtire. Voi continua sa merg pe urma acestei probleme pana cand voi fi tratat in mod civilizat, implicand toate autoritatile competente si pana cand cineva va lua masuri.


Casieriile UPC – Cozi infernale (mai rele ca alea de la carne de pe vremea lui Ceasca)

postat de Hammer 18 06 2007

   Intr-o zi m-am dus sa platesc cablul tv la casieria UPC de pe Viitor.Undeva pe la ora 11 purced spre casierie, merg ce merg si din distanta disting o coada care era destul de mare.Cu cat ma apropiam din ce in ce mai mult cu atat devenea treaba mai clara.Sirul era la casieria UPC.Ma asez la coada kilometrica si astept.Am stat afara din casierie in jur de 50 de minute.Abia se misca si pur si simplu imi venea sa plec.Dar daca tot am facut efortul de a veni am zis sa stau sa platesc sa scap de belea.Trec aprox. 50 de minute si intru in casierie.In interior erau cam 5 persoane in fata mea.Ce era de observat: daca inainte erau 2 persoane care se ocupau una cu incasatul de bani si una cu relatiile cu clientii acum era doar una care le facea pe amandoua.Am mai stat inca 30 de minute in interior pana mi-a venit randul deoarece erau persoane inaintea mea care parca erau picate din stele si tot puneau intrebari casierei.Mi-a venit si mie randul, am platit pe 3 luni ca nu mai trec curand prin asa ceva si am plecat in viteza.Ideea este urmatoarea: nu venisem sa iau bani ci sa dau.Aici se vede obrazul si nesimtirea cu care cei de la UPC trateaza platitorul de servicii…Acesta este tratat ca o vita, ca un fel de sclav care vine sa dea bani.

   Concluzia este ca daca vi sa le dai bani si se intampla asa darmite cand oi veni sa reziliezi contractul sau se le iei bani…Oare ce se intampla atunci?Esti batut cu parul, alergat cu pusca?



Beware of the Papi!

postat de diana 26 03 2007

De la bun inceput trebuie sa imi cer scuze daca voi fi incoerenta. Nu mi se intampla de obicei, dar acum inca sunt sub efectul vizitei in minunatul local cu specific italian La Papi. Am  mers acolo mai ales in urma acestei recenzii de pe Metropotam. De cum am intrat, fumul de tigara si gresia nestearsa mi-au dat o strangere de inima, insa prietenul meu imi spune dragutz ca poate e unul din acele locuri care arata aiurea, dar care te loveste mai apoi cu o mancare de zile mari. Asa ca incercam sa ne gasim un loc, la nefumatori daca se poate. Chelnerul amabil ne asigura ca se fumeaza oricum si acolo. Ne asezam deci la fumatori si primim meniul de pe coperta caruia Alexandru Papadopol himself ne zambeste chinuit ( o fi mancat si el in propriul local?). Trecem peste atmosfera de bar mexican afumat cu clientela abtiguita si galagioasa pe sub care se aude un besame mucho chicios. (Si peste faptul ca nu se sterge masa intre clienti). Dupa 20 de minute apar si pastele: spaghete milaneze si paste carbonara. Cele din urma au fost recunosc comestibile, insa inecate in usturoi si ceva ce sigur nu era parmezan. Poate branza burduf? Asa ca sa se asorteze cu spaghetele milaneze care erau coplesite de … parizer. Sau sa fi fost ceva fel ieftin de sunca? Nu vom afla niciodata … Revenind, pe langa parizer pastele mele mai contineau: multe ciuperci din conserva nepreparate in nici un fel,  bulion/ pasta de rosii de-a dreptul aruncata peste fiertura de paste si muuuult muuult usturoi. Nu le-am mancat, dar a fost suficient sa le gust putin si sa ajung azi, dupa o noapte chinuita sa scriu toate astea in loc sa imi beau linistita cafeaua. Oare de ce insista atata lume sa isi faca restaurant cu specific italian? De ce Papi? Clar nu e mai usor de gatit, sau cine sustine asta nu a trecut niciodata prin Roma, pe la terasele cu mancare absolut fantastica, gustoasa, simpla si autentica. Si toate astea la oferta speciala: paste multe si proaste la pret de Trattoria! Numai La Papi!



Carduri Visa la BRD

postat de cineva 4 10 2006

Daca intentionati sa va faceti un card pentru a putea face plati pe internet, feriti-va de BRD.

Experienta mea acolo: am fost la o sucursala, am vrut un card Visa, mi s-a spus ca e totul OK, pot sa-l folosesc in strainatate, pe internet, etc. Dupa o saptamana l-am ridicat si aveam nevoie sa il folosesc urgent. Incerc, nimic.

Sun la procesator: stiti, banca dumneavoastra a refuzat tranzactia.

Sun la banca: stiti, Visa nu se poate folosi pe internet, doar Mastercard.

Concluzia: ocoliti BRD.