Cum postez?

Pentru început trebuie să ştii că înainte de a posta, trebuie să te înregistrezi. Pentru aceasta, mai întâi citeşti regulile de utilizare ale pazea.ro, iar dacă eşti de acord să le respecţi, dai un click aici.

Se va deschide o fereastră nouă unde scrii username-ul pe care ţi-l doreşti şi o adresă de mail funcţională (Atenţie: La această adresă de mail vei primi o parolă generată aleator, deci asigură-te că este într-adevăr funcţională, şi că ai acces la ea! ;)). Cu parola pe care o primeşti pe mail te poţi loga la site, şi abia acum începe cu adevărat distracţia! 🙂

Ai două variante prin care poţi să postezi. Prima este varianta pe care o recomandăm şi care îţi oferă cea mai mare flexibilitate în redactarea textului. A doua variantă (pe care nu o recomandăm ;)) există pentru cazul în care ai vrea să o foloseşti pe prima, dar n-ai cum (de exemplu, postezi de pe un laptop din străinătate şi n-ai vrea să te conectezi la net mai mult decât ai nevoie).

Varianta 1

Dai un click aici sau, de oriunde din cadrul pazea.ro, apeşi pe butonul “POSTEAZĂ!” (e în dreapta-sus). În fereastra care se deschide scrii 1. titlul postului, 2. conţinutul acestuia, şi 3. categoria în care vrei să-l încadrezi:

Aşa postezi!

După ce ai terminat de scris, 4. apeşi pe butonul “Publish” şi postul tău va fi afişat pe site. Gata! 🙂

Varianta 2

În cazul în care ai acces doar la e-mail, dar nu şi la web (de exemplu, vrei să postezi de pe telefonul mobil) sau dacă vrei să te conectezi doar câteva secunde, cât să trimiţi un mail, poţi trimite un mail la adresa e-mail. Ai grijă ca mailul tău să fie în format plain text, fără nici un fel de formatare. Nu recomandăm însă deloc varianta 2, decât dacă chiar nu ai încotro. Şi aşa, postul tău s-ar putea să nu fie publicat.

Atenţie: Chiar dacă foloseşti varianta 2, tot trebuie să fii înregistrat în prealabil la pazea.ro, iar mail-ul trebuie să îl trimiţi de pe adresa cu care te-ai înregistrat. În caz contrar, sistemul nu îl va lua în considerare.

Leave a comment

You must be logged in to post a comment